În data de 31 ianuarie 2019, în Sala Ștefan cel Mare din cadrul Palatului administrativ al municipiului Suceava, Consiliul Județean Suceava a organizat un eveniment dedicat elevilor ce au înregistrat rezultate deosebite la olimpiadele internaționale, naționale și județene, precum și
Sfârșitul anului școlar vine la Școala Gimnazială „Ion Irimescu” cu bucuria vacanței de vară dar și cu satisfacția rezultatelor obținute de campionii noștri. Cel de-al o sută patruzeci și cincilea an de învățământ la această unitate școlară se încheie cu
Duminică, 10 iunie 2018, la Iulius Mall Suceava s-a desfășurat Concursul de dans „Ritmuri”, faza județeană, la care au participat și „micii dansatori” de la clasa Step By Step. Elevele Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” au obținut locul I, la secțiunea
Sâmbătă, 9 iunie 2017, grupul de elevi Școala 2 Band, coordonat de profesoarele Maria Luncănița și Anca Nastasă, a participat la Concursul de interpretare „Fancy fiesta à la française”. A noua ediție a concursului a fost organizată de Facultatea de
Sâmbătă, 2 Iunie 2018, începând cu ora 9:00, la Iulius Mall Suceava a avut loc Festivalul Concursul Interjudețean de folclor „Sărbătoarea de sub brazi”, ediția a XI-a. Peste 760 de copii din județele Suceava, Neamț, Botoșani și Iași au încântat
În urma calificării cu nota 10 la etapa națională a Olimpiadei de Educație Civică, cele două eleve de la Școala Gimnazială ”Ion Irimescu” din Fălticeni, Daria-Maria Purdilă și Alexandra Filip, pregătite de profesoarele Maria Ciocoiu și Alice Catrina, au obținut mențiune,
Joi, 29 martie 2018, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava a avut loc cea de-a V-a ediție a concursului județean de interpretare instrumentală pentru pian complementar „Tinere Talente”. Scopul acestui concurs este crearea unor standarde în ceea ce privește
În perioada 19 – 23 martie am desfășurat în școala noastră activități dedicate Săptămânii Francofoniei. Seria de activități s-a încheiat sâmbătă, 24 martie 2018, cu participarea la festivalul județean „Soyons francophones” , găzduit de Casa de Cultură din Gura Humorului.
Sâmbătă, 10 martie 2018, a avut loc etapa județeană a Olimpiadei de Educație Civică adresată elevilor din învățământul primar. De la Școala Gimnazială ”Ion Irimescu” au participat 9 echipaje formate din câte doi elevi. Ei au avut de realizat o
Timp de două zile, pe 3 și 4 martie, Daria Alexa, înotătoarea Clubului „Nada Florilor” și elevă a școlii noastre, în clasa a III-a Step by Step, a participat la un puternic concurs internațional de înot, Race Day International Swim