Monthly Archives: decembrie 2017

Din suflet și pentru suflet

În săptămâna premergătoare Crăciunului, în cadrul Proiectului Internațional „Mănâncă Responsabil!”, elevii școlii noastre au desfășurat activitatea „Din suflet pentru suflet”. Au dat dovadă de bunătate și altruism de la cei mai mici, din clasa pregătitoare, până la cei mai mari,

Premii obținute de elevii Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” la concursul de matematică „MATE 3”

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la Școala Gimnazială nr. 3 Suceava s-a desfășurat prima ediție a Concursului de matematică „MATE 3”. La concurs au participat elevi din clasele III- VIII. Dintre elevii școlii noastre, s-au remarcat următorii participanți: Premiul II Denis

Așa da! Profesor de nota zece!

În această săptămână, profesorul pentru învățământul primar Micșunica Levănțica Bucătaru a susținut și promovat cu brio examenul pentru acordarea gradului didactic I. Comisia formată din reprezentanti ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a apreciat la superlativ activitatea desfășurată de

Concursul Lumina Math

La Lumina Math am participat Și din nou…am câștigat Step by step am progresat Și premii multe am luat. Suntem copii mândri de noi Învățăm la Școala nr.2 Și voi sunteti invitați Exemplul nostru să-l urmați!   Pentru anul care

Activități desfășurate în Comisia Metodică

Vineri, 8 decembrie 2017, elevii claselor a II-a B, îndrumați de profesoara Sabina Dulgheriu, și a III-a SBS, sub îndrumarea profesoarelor Iuliana Ivanov și Paulina Ivanov, au susținut activități în cadrul Comisiei Metodice a Învățătorilor. Campionii clasei a II-a au

Regulament concurs „Pe urmele Maestrului Ion Irimescu”

REGULAMENT DE PARTICIPARE Concursul « Pe urmele Maestrului Ion Irimescu » 27 februarie 2018 – Ediţia III Fălticeni 1. Înscrierea participanţilor (anexa 1) şi depunerea lucrărilor se va face la Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu” în perioada 18 decembrie 2017 –

Acitivăți dedicate zilei de 1 Decembrie

Cu prilejul Zilei Naționale a României, în școala noastră s-au desfășurat mai multe activități care au evidențiat importanța acestei sărbători. Copiii din clasa I A au observat și au îmbrăcat costume populare autentice, au admirat obiecte lucrate manual în gospodărie