Asociația Părinților

Activitatea Asociaţiei Părinţilor

Întâlnirea semestrială a Consiliului Reprezentativ al Părinților

Joi, 31 martie 2016, în școala noastră a avut loc Întâlnirea semestrială a Consiliului Reprezentativ al Părinților. Activitatea a vizat:
1. Analiza rezultatelor înregistrate la simulările Evaluării Naționale la clasele a VIII-a;
2. Prezentarea studiului privind orientarea școlară și profesională a elevilor din clasele a VIII-a;
3. Administrarea unor chestionare pentru părinți;
4. Prezentarea programului artistic „Împreună pentru Andrei”;
5. Organizarea expoziției cu vânzare în scop caritabil.

 

—————————————————————————————————————————————————

Semestrul I: Anul școlar 2015-2016

„O școală din ce în ce mai prosperă”/ 26 noiembrie 2015
Activitate demonstrativă cu elevii, în cadrul lectoratului cu părinții.
Rezultate: identificarea de către elevi a unor soluții inovative pentru cinci probleme identificate în școală.

„Dezvoltarea socio-emoțională a copiilor cu părinți plecați în străinătate”
Proiect educațional desfășurat în parteneriat cu CJRAE Suceava.
Rezultate: responsabilitate crescută față de rolul și implicarea părintelui în dezvoltarea copilului; receptivitate și toleranță crescută la problemele cu care se confruntă copiii; creșterea capacității de adaptare a copilului și realitatea socio-economică a familiei; formarea deprinderilor de exprimare corectă a emoțiilor, de comunicare asertivă a propriilor emoții și nevoi; înarmarea părinților cu tehnici de gestionare a situațiilor de criză.

Campania ”Cadoul din cutia de pantofi” / 1 – 15 decembrie 2015
Rezultate: colectarea și donarea de pachete cu haine, jucării, alimente copiilor nevoiași identificați de voluntari.

Achiziționarea de ecusoane pentru elevi, legitimații pentru părinți, componente pentru sistemele de supraveghere video-audio, medicamente pentru cabinetul medical și trusele de prim ajutor etc.