Școala Gimnazială ”Ion Irimescu” – Școală de poveste
Drag mi-a fost să fiu dăscăliță în fiecare școală în care viața mi-a purtat pașii. Colegii și copiii ce erau îmbrățișați de zidurile învățării mi-au fost cale de urmat și lecție de învățat. Acum, la ani mulți de la începuturi, am înțeles că primii mei ani în învățământ mă pregăteau pentru povestea ce urma să-nceapă, „Povestea Școlii Campionilor”.
Acum sunt „acasă”. Sunt de 20 de ani parte din acest loc magic, loc ce m-a făcut să simt că-i aparțin încă de la prima întâlnire. Da, eram tânără și dornică să învăț, fascinată de tot ceea ce se întâmpla în această școală și apăsată de sentimentul că duc pe umeri toată greutatea lumii. N-a fost nevoie de prea mult timp să îmi dau seama că îmi găsisem „locul”. Și ce loc! Și ce ani! Și ce experiențe!
Astăzi e ziua ta, draga mea școală! E ziua în care, în fiecare an, sunt recunoscătoare că fac parte din marea familie a Școlii 2. Așa te-am cunoscut, Școala 2 de lângă Piață. Nu știam că în spatele acestui nume stă o adevărată aventură, o experiență ce ar merita trăită de fiecare dascăl, măcar pentru o perioadă. Știu, sună poate prea pompos, sau unii ar spune prea laudativ. Ei bine, e ceea ce simt eu, om al acestei școli de două decenii. Mult, nu? Poate.
Acum fac parte din „garda” veche a școlii. Suntem mulți apropiați de vârstă, mulți care avem amintiri ce se sincronizează în timp și timpuri. E lucrul ce ne face să zâmbim atunci când ne întâlnim și să vorbim aceeași limbă, cea a școlii noastre. Mare familie avem! Puzderie de copii roiesc pe culoarele școlii dar și oameni tineri ce sunt la început de drum.
Îi privesc cu drag și pe unii și pe alții. De la toți învăț zilnic. De la copii iau bucuria de a trăi fiecare zi frumos, cu pasiune și cu dorința de a cuceri lumea. De la colegii mei tineri „fur” entuziasmul acela care dă strălucire meseriei mele. Apoi, de la colegii ce-au tocit dușumelele claselor, cam cât am făcut-o și eu, împrumut dragostea de tot ceea ce reprezintă școala noastră. Învățăm unii de la alții, asta înseamnă o școală de poveste.
Și tot de poveste sunt toate generațiile ce mi-au îmbogățit viața. În suflet mi-au rămas toți copiii care, sub privirile mele, au deschis ochii larg, privind spre cerul fără limită și și-au luat zborul. Sunt mândră de ei și știu că, acolo unde sunt, poartă în priviri o scânteie ce a fost aprinsă aici, în sălile de clasă de la Școala Gimnazială Ion Irimescu.
„De ce oare, atunci când vin aici simt că intru într-o școală adevărată!” Sunt cuvintele unui tânăr de 19 ani, un fost elev al școlii, rostite în momentul în care a revenit în locul de unde, cu ani în urmă, și-a luat zborul. Ce o școală adevărată? ar întreba unii.
O școală adevărată e locul unde dascălii privesc dincolo de ochii copiilor, intră în sufletele acestora, îi ascultă, îi învață să viseze și îi „conduc” pe calea potrivită. O școală adevărată este locul unde copiii zâmbesc atunci când îi trec pragul, unde descoperă taine ce se transformă în baze solide și unde învață să vadă viitorul în culorile preferate.
Și, pentru că aici, între zidurile unei școli adevărate am fost un fel de învățăcel în ale dăscăliei, am ajuns să trăiesc viitorul la care visam, să-mi trăiesc povestea!
Povestea mea, ca și poveștile colegilor mei, e una ce stă pe buzele a sute și sute de copii. E una plină de iubire, zâmbete, împliniri, succese, muncă, muuultă muncă și mândrie. Aici, în povestea noastră a dascălilor, mândria nu e un păcat. E hrana noastră sufletească. Ne mândrim cu copiii noștri, cu generațiile ce au însuflețit sălile acestei școli.
Și, pentru că veni vorba despre cei ce dau viață unui astfel de loc, eu sunt tare mândră și de colegii mei. Oameni strașnici și frumoși trec zilnic pragul școlii. Ei sunt cei care transformă povestea Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” într-o experiență unică și frumoasă. Ei sunt „oamenii școlii”.
Fără ei, frumoasa clădire ce-și odihnește silueta pe strada Nicolae Beldiceanu din Fălticeni ar fi lipsită de strălucire. Ei sunt lumina!
Mi-e tare dragă școală mea! Mi-e dragă pentru că mă lasă să fiu eu și pentru că, zi de zi, îmi reamintește că am cea mai frumoasă meserie din lume. La mulți ani, școală adevărată!
