Bucuria sărbătorilor de iarnă

Urmând un ritual împământenit deja de ani buni în școala noastră, în prag de vacanță, elevii au urcat din nou pe scenă.
Astfel și-au exprimat respectul pentru obiceiurile specifice sărbătorilor de iarnă, interpretând colinde, rostind strămoșescul Plugușor, sorcovind și semănând. Momentul cel mai spectaculos și foarte apreciat de public a fost Jocul Ursului.
Cu mic, cu mare, copiii au fost răsplătiți de către domnul director Costică Parfenie, gazdă primitoare, cu câte un colăcel tradițional.