Concursul județean „Pe urmele Maestrului Ion Irimescu”

Concursul județean se desfăşoară în perioada 19 decembrie 2016 – 13 februarie 2017 şi cuprinde trei secţiuni: artă plastică, creație literară și concurs de cunoștințe despre viața și opera Maestrului Ion Irimescu.

Artă Plastică

Secţiunea Artă Plastică se adreseză elevilor din clasele V-XII. Fiecare profesor îndrumător poate prezenta un număr nelimitat de lucrari, iar fiecare elev înscris la această secțiune, poate participa cu trei lucrări.

Tema acestei ediţii este: Creativitate și imaginație” – Interpretare după opera maestrului Ion Irimescu (sculptură sau grafică). Tehnica de lucru: la alegere pe suport A4 sau A3.

Expoziţia lucrărilor se va organiza în Sala ”Aurel Băeșu” din incinta Muzeului de Artă Ion Irimescu” pe 21 februarie 2017.

Persoană de contact: profesoara Oana Elena Cepoi (0746.464.734 sau oana.cepoi@yahoo.com).

Creație Literară

Secţiunea Creație Literară cuprinde două subsecţiuni, poezie şi eseu, şi este adresată elevilor din clasele V-VIII.

Aceştia pot realiza o poezie (de cel puţin 12 versuri şi cel mult 20) sau un eseu (de 1-2 pagini) pe tema simfoniei formelor în sculptură. Termenii cheie vor fi: sculptor, armonie, muzică, frumuseţe, sunet, bronz. Sursa de inspiraţie va fi sculptura Muzica (imagine disponibilă şi pe portalul muzeului, https://ionirimescu.wordpress.com/2012/09/04/13-sculpturi-in-premiera-la-muzeul-de-arta-ion-irimescu/).

Persoană de contact: profesoara Maria Alina Pintilii (0740.833.588 sau pintiliialina1982@yahoo.com).

Primirea lucrărilor de artă plastică și creație literară se face până la data de 13 februarie 2017.

Concurs de cunoștințe

Concursul de cunoștințe despre viața și opera Maestrului Ion Irimescu se adresează claselor V-VIII, iar fiecare școală are dreptul sa înscrie o singură echipă de patru elevi, până la data de  3 februarie 2017.

Competiția pe echipe se va desfășura pe data de 17 februarie 2017 în Sala Pictor Aurel Băeșu” din incinta Muzeului de Artă Ion Irimescu” din Fălticeni. Elevii înscriși în concurs vor fi însoțiți de profesorii coordonatori.

Programul concursului

Primirea lucrărilor: până la data de 13 februarie 2017 (artă plastică și creație literară).
Înscrierea echipelor: până pe data de 3 februarie 2017 (concursul de cunoștințe).
Concurs: 17 februarie 2017 (Sala Pictor Aurel Băeșu” din incinta Muzeului de Artă Ion Irimescu”).
Jurizare: 13 – 17 februarie 2017.
Vernisaj: 21 februarie 2017.
Expedierea diplomelor: până pe 31 martie 2017.

Documentația concursului

Material 1

Material 2

Material 3

concurs-pe-urmele-maestrului-ion-irimescu