Punct final al proiectului Erasmus+ „ Do best with waste” al Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” Fălticeni

Proiectul, pornit cu a sa temă interesantă pentru anul de debut 2019, cu o durată de 24 de luni, a devenit și mai valoros în contextul noilor exigențe privind combaterea risipei, punerea accentului pe reciclarea materialelor, conservarea și economisirea energiei, precum și descoperirea soluțiilor energetice ale viitorului.

Contextul pandemic al anilor 2020-2021, imposibilitatea de a efectua mobilități fizice, au făcut ca țările partenere să ceară o prelungire a acestuia până în decembrie 2022.

Lunile noiembrie și decembrie au adus ultimele două mobilități, una în Bulgaria, LTTA, iar cealaltă, de tip mobilitate scurtă, în Polonia.

În Bulgaria a fost întoarsă ultima filă, cu participare mixtă, profesori-elevi, a proiectului Erasmus+ ”Do best with waste”, Stara Zagora fiind orașul gazdă, la care a participat și Școala Gimnazială ”Ion Irimescu” din Fălticeni, în perioada 24 octombrie – 28 octombrie 2022, alături de reprezentanții (profesori și elevi) unor școli din Portugalia (Esposante), Turcia (Ankara), Italia (Bologna), Polonia (Limanova) și, desigur, ai școlii gazdă ”Kiril Hristov”.

Din partea școlii noastre au participat elevii din clasa a VIII-a, Iustin Ceparu, Luca Ivanov, Rafael Negru și Vlad Petrov, împreună cu profesorii Florin Onesim, Daniel Olariu și Adrian Țipău.

Atelierele de lucru organizate au confirmat cunoștințele deținute de elevi în ceea ce privește identificarea comportamentelor iresponsabile față de natură, în care sunt abandonate prea ușor tot felul de materiale, care pot fi reutilizate sau reciclate.

Elevii au învățat lucruri noi, pe baza prezentării celor mai recente studii efectuate și le-a fost stimulată creativitatea, în direcția activării unor soluții practice, salvatoare pentru planetă, aflate la îndemână, în acord cu vârsta fiecărui om de pe Pământ.

Toate locurile selectate de gazde spre a fi vizitate pe perioada mobilității aveau amprenta eficienței unei bune organizări, indiferent dacă era vorba despre muzeu etnografic, catedrală, centru de reabilitare a unor animale sălbatice rare, muzeu de istorie sau de simbolul Bulgariei – trandafirul, ori complex de petrecere a timpului liber pentru copii, în atmosfera vieții medievale.

Despre activitățile și obiectivele bifate în fiecare zi din săptămâna mobilității, au avut câteva cuvinte de adăugat și elevii noștri participanți.

”Luni, 24 octombrie, a fost prima zi din Erasmus, iar prima activitate a fost ceremonia de deschidere la Școala ”Kiril Hristov” din Stara Zagora, acolo unde am fost întâmpinați, la intrare, de doi elevi din clasele mai mici, în port popular, care ne-au urat bun-venit, oferindu-ne pâine și miere. În scurt timp, am ajuns și în curtea școlii. Aici, un grup de copii, îmbrăcați în costume tradiționale, ne-a oferit un program de cântec și dans, încheiat cu prinderea într-o horă a tuturor participanților. A urmat vizitarea școlii, inclusiv a sălii de sport și a cantinei, unde am luat prânzul și primul contact cu o mâncare specific bulgărească. A doua activitate a fost un workshop, în cadrul căruia au fost formate două echipe, fiecare primind câte un obiectiv, pe care să-l atingă până la finalul săptămânii, pe teme de ecologie. Apoi, am vizitat un centru de reabilitare pentru animale sălbatice, în principal vulturi loviți sau păsări mari cu diverse dizabilități, pentru care se încearcă reintegrarea în mediul din care provin. La finalul zilei, cina s-a desfășurat în familiile elevilor bulgari parteneri, unde ne-am simțit bine și am apreciat efortul de bună gazdă. Ziua de luni mi s-a părut o zi interesantă și promițătoare pentru ce avea să urmeze.” (Vlad Petrov)

”Ziua a doua, marți, a fost dedicată, în întregime, orașului Plovdiv, al cărui tur l-am și făcut. Astfel, am vizitat Muzeul Etnografic, unde am recunoscut multe piese similare cu ceea ce avem și noi în muzeele noastre. Am mers în orașul vechi, am vizitat un muzeu nou realizat, modern, în care erau prezentate diferite mozaicuri descoperite, cu mari părți în formă intactă. Înăuntrul muzeului am putut vedea bazilica în miniatură, care aproape că mi-a captat întreaga atenție, prin ceea ce o făcea mai interesantă și anume posibilitatea de a schimba culorile sale, apăsând patru butoane. Dar, cel mai mult mi-au atras atenția niște ,,ochelari VR” proiectați să ruleze imagini cu interiorul bazilicii, având posibilitatea să rotești ,,ochelarii” pentru a observa împrejurimile bazilicii.” (Rafael Negru)

”Am început ziua de miercuri cu o vizită la primăria orașului Stara Zagora. Ni s-a vorbit despre țara lor și, în special, despre orașul în care am fost primiți, cu referire și la școala parteneră nouă în proiect. Modul în care s-au exprimat a fost foarte frumos și am putut înțelege întregul discurs. După ce am fost primiți cu o salată bulgărească la restaurant, am mers la Muzeul Regional de Istorie, unde erau diverse exponate de pe vremea romanilor sau replici ale acelora, de la farfurii din aur până la sculpturi în piatră. Impresionantă s-a dovedit a fi și colecția de veșminte romane specifice fiecărei categorii sociale. Ultima vizită a fost la grădina zoologică din oraș. Pe un domeniu foarte întins, erau animale ce variau de la păsări (papagali, curcani, rațe sălbatice, gâște, vulturi, bufnițe, berze, păuni), la mamifere mici (iepuri, maimuțe, capre, capybara), până la patrupede mari (urși, tigri, lei, lupi, berbeci, cerbi, lame). A fost o zi minunată în care am aflat despre istoria bogată a orașului, am descoperit ce animale sălbatice pot conviețui în același perimetru și ce sunete pot scoate unele dintre ele!” (Luca Ivanov)

”Ziua de joi a fost una dintre preferatele mele, deoarece am vizitat foarte multe locuri interesante. De dimineață m-am trezit entuziasmat, m-am pregătit pentru întâlnirea cu ceilalți din proiect, în holul hotelului, la recepție, de unde am și pornit spre autocarul care avea să ne ducă la o fermă de struți. Acolo, era și un magazin care promova în special produse făcute din trandafiri, dintre care am și cumpărat câte ceva pentru acasă. De fapt, ziua aceasta era numai despre trandafiri, care reprezintă simbolul Bulgariei. Următoarea oprire a fost la Damascena Ethnographic Complex, unde am văzut mai multe unelte și instrumente vechi tradiționale, în special butoaie pentru ulei de trandafir. La un moment dat, am urcat undeva niște trepte către o clopotniță, unde se spunea că trebuie să-ți pui o dorință când auzeai sunetul clopotului, pe care trebuia să îl tragi. În același complex, am putut vedea o scenă pentru spectacole, cu tribune și trandafiri printre acestea, un restaurant pe două nivele, cu multe statuete sculptate la intrare și un magazin intern cu produse obținute din trandafiri.
Ultimul obiectiv turistic a fost Rose Museum in Kazanlak unde am aflat cum și cât de greu se obține uleiul de trandafir. Bulgaria m-a surprins enorm cu toate locurile pe care le-am vizitat în fiecare zi.” (Iustin Ceparu)

”Vineri – ultima zi petrecută în Stara Zagora, Bulgaria, dar și cea mai interesantă pentru mine. Toți participanții proiectului Erasmus+ ne-am trezit dis-de-dimineață pentru a ne porni spre o tabără de antrenament, din Bagatur, într-o pădure. Când am ajuns în tabără, totul părea foarte vechi, dar foarte interesant. Înăuntru se afla o arenă pentru lupte, unde am făcut diverse exerciții pentru urcarea rapidă pe un cal, săritura peste trei ,,scaune” de diferite înălțimi, dar exercițiul meu preferat a fost trasul sforii, unde au fost alese două echipe de câte 10 jucători. După aceste „jocuri”, am fost „fugăriți” cu un cal, de două ori în jurul arenei (nu am fost în niciun moment în pericol, totul fiind controlat de către organizatori). A urmat cel mai interesant joc pentru toți: Lupta cu săbii și scuturi (desigur că acestea au fost false, confecționate dintr-un material moale). În ultima parte, voluntarii taberei ne-au învățat cum să tragem cu arcul la țintă. Pot spune că ziua de vineri a fost cea mai frumoasă zi din întreaga mobilitate în Bulgaria.” (Rafael Negru)

Mobilitate în Polonia

Luna decembrie a debutat cu trei zile de proiect în orașul Limanowa, din Polonia, iar școala noastră a fost reprezentată de profesorii Florin Onesim și Cristina-Maria Onesim.

În prima zi, după o frumoasă ceremonie de deschidere, am participat la un workshop în care am prezentat E-bookurile țărilor partenere, apoi am făcut o vizită de lucru la muzeul, galeria, biserica și librăria orașului.

Un moment inedit ne-a fost oferit la librărie unde, în compania unor pensionari activi și dornici de muncă, am asistat la crearea unor ornamente și scrisori destinate perioadei ce avea să urmeze – Crăciunul.

Frumusețile locurilor ne-au minunat și a doua zi, întrucât am participat la diferite activități în Zakopane, un renumit centru turistic din Polonia. Un alt moment inedit a fost întâlnirea cu primarul, prilej cu care am discutat despre istoria locurilor, despre facilitățile oferite de primărie pentru școală și despre proiectele de viitor care urmează a fi implementate. Ziua s-a încheiat cu un workshop de artizanat, fiecare dintre noi creând din materiale reciclabile globuri de Crăciun.

A treia zi a debutat dimineața devreme, cu o ședință prelungită în care am stabilit detaliile pentru raportul final, am împărțit sarcinile de lucru, apoi am plecat spre Cracovia. Istoria încărcată a locurilor ne-a minunat pe toți, Castelul Wawel ne-a destăinuit secretele sale, iar Muzeul Național ne-a impresionat cu multitudinea de colecții personale.

Mobilitățile, din toate cele cinci țări, au oferit experiențe inedite atât elevilor, cât și profesorilor.

Am cunoscut, în mod organizat, culturi deosebite, obiceiuri noi, am asistat la ore de curs, total diferite față de cele desfășurate în România, am participat activ la o multitudine de activități și de ateliere de lucru care, fără îndoială, au crescut nivelul de cunoștințe al elevilor, iar profesorii au descoperit noi mijloace și metode care pot sprijini procesul instructiv-educativ în școala noastră.