Din suflet și pentru suflet

În săptămâna premergătoare Crăciunului, în cadrul Proiectului Internațional „Mănâncă Responsabil!”, elevii școlii noastre au desfășurat activitatea „Din suflet pentru suflet”. Au dat dovadă de bunătate și altruism de la cei mai mici, din clasa pregătitoare, până la cei mai mari,

Premii obținute de elevii Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” la concursul de matematică „MATE 3”

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la Școala Gimnazială nr. 3 Suceava s-a desfășurat prima ediție a Concursului de matematică „MATE 3”. La concurs au participat elevi din clasele III- VIII. Dintre elevii școlii noastre, s-au remarcat următorii participanți: Premiul II Denis

Așa da! Profesor de nota zece!

În această săptămână, profesorul pentru învățământul primar Micșunica Levănțica Bucătaru a susținut și promovat cu brio examenul pentru acordarea gradului didactic I. Comisia formată din reprezentanti ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a apreciat la superlativ activitatea desfășurată de

Concursul Lumina Math

La Lumina Math am participat Și din nou…am câștigat Step by step am progresat Și premii multe am luat. Suntem copii mândri de noi Învățăm la Școala nr.2 Și voi sunteti invitați Exemplul nostru să-l urmați!   Pentru anul care

Activități desfășurate în Comisia Metodică

Vineri, 8 decembrie 2017, elevii claselor a II-a B, îndrumați de profesoara Sabina Dulgheriu, și a III-a SBS, sub îndrumarea profesoarelor Iuliana Ivanov și Paulina Ivanov, au susținut activități în cadrul Comisiei Metodice a Învățătorilor. Campionii clasei a II-a au

Regulament concurs „Pe urmele Maestrului Ion Irimescu”

REGULAMENT DE PARTICIPARE Concursul « Pe urmele Maestrului Ion Irimescu » 27 februarie 2018 – Ediţia III Fălticeni 1. Înscrierea participanţilor (anexa 1) şi depunerea lucrărilor se va face la Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu” în perioada 18 decembrie 2017 –

Acitivăți dedicate zilei de 1 Decembrie

Cu prilejul Zilei Naționale a României, în școala noastră s-au desfășurat mai multe activități care au evidențiat importanța acestei sărbători. Copiii din clasa I A au observat și au îmbrăcat costume populare autentice, au admirat obiecte lucrate manual în gospodărie

99 de ani de la unirea Bucovinei cu România

Astăzi, 28 noiembrie 2017, elevii clasei a IV-a B au sărbătorit 99 de ani de la proclamarea unirii Bucovinei cu România, moment istoric important în făurirea statului naţional unitar român. Elevii au aflat că Bucovina a fost a doua provincie

Trupa „Black & White” este calificată la etapa națională

Sâmbătă, 25 noiembrie 2017, a avut loc Concursul Regional de Dans „Ritm și Armonie”, concurs ce s-a desfășurat la Colegiul Național ”Emil Racoviță” Iași, ediția a VI-a. În cadrul acestui concurs, formația de dans ”Black & White” de la Școala

Bunătăți de casă. Dulce sănătos.

Școala Gimnazială „Ion Irimescu” este înscrisă în Proiectul Internațional Eco-Școală din anul școlar 2007. Derulăm în școală, în cel de-al treilea an, Programul „Mănâncă Responsabil!”, program internațional derulat în țara noastră în 50 de instituții școlare. Activitatea finanțată de anul