Televiziunea este un vis împlinit
În perioada 25 februarie – 1 martie, la Școala Gimnazială „Ion Irimescu” Fălticeni s-au desfășurat activități extracurriculare în cadrul programului „Să știi mai multe , să fii mai bun! „.
În această săptămână, elevii clasei a IV-a Step by Step împreună cu învățătoarele Iuliana și Paulina Ivanov au organizat o excursie de 4 zile în capitala țării.
Ziua de 26 februarie s-a dovedit o zi plină de surprize pentru elevii școlii noastre: prima oprire a fost la sediul televiziunii naționale PRO TV.
Copiii au fost primiți cu multă căldură și amabilitate și conduși în studioul emisiunii „La Măruță”. Aici au făcut cunoștință cu „happylica” și au stat la pupitrul știrilor sportive, fiind adevărați prezentatori pentru câteva clipe.
A urmat studioul știrilor PRO TV unde gazde ospitaliere au fost prezentatorul de știri Mihai Dedu și prezentatorul rubricii meteo, Daniel Nițoiu.
Cu multă bunăvoință și naturalețe, cu o plăcere vădită de a povesti, cei doi i-au familiarizat pe copii cu ceea ce înseamnă televiziune și ce presupune munca lor de zi cu zi. Într-o atmosferă caldă, primitoare s-a dialogat de la egal la egal copiii fiind absorbiți de tot ce era în jur: camere, monitoare, microfoane, etc.
Spre final, elevii au fost fericiți să primească autografe, să stea la pupitrul știrilor și să se pozeze cu cele două vedete de televiziune.
În după-amiaza aceleiași zile, a doua oprire a fost la sediul televiziunii B1 TV.
După o vizită în redacție, elevii au primit legitimații de intrare și au fost invitați în platoul de filmare. Fără nimic anunțat în prealabil, au intrat în direct în emisiunea moderatorului TV Tudor Barbu „Se întâmplă acum”, devenind și ei astfel mici vedete.
S-a discutat despre „Școala Altfel”, au fost întrebați despre ce le-a plăcut și ce nu le-a plăcut în București, despre ce planuri au de viitor, după care și copiii au putut adresa întrebări prezentatorului. A fost un moment încărcat de emoții și de energie pozitivă, moment ce va rămâne pentru mult timp în memoria copiilor.
Împreună, cadre didactice și copii, am trăit o experiență minunată, incredibilă pentru care ținem să mulțumim enorm tuturor oamenilor cu suflet mare, Olimpia Budușanu, Ovidiu Budușanu și Alexandru Larionescu, ce ne-au sărit în ajutor și care au făcut realizabil acest vis al copiilor.
O primăvară frumoasă tuturor și …nu renunțați, urmați-vă visul!