Școala Gimnazială „Ion Irimescu” este partener în două proiecte de mobilitate Erasmus +
În perioada septembrie 2019 – august 2021 la nivelul Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” Fălticeni se vor desfășura două proiecte Erasmus+ KA229. În lunile noiembrie, martie și mai ale următorilor doi ani vor avea loc o serie de mobilități în 8 țări partenere.
În cadrul acestor proiecte vor fi implicate 6 cadre didactice și peste 40 de elevi.
Primul proiect finanțat, „Do best with waste”, se desfășoară pe o perioadă de 24 de luni începând cu 1.09.2019.
Partenerii Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” sunt reprezentați de școli din: Esposende – Portugalia, Kecioren/Ankara – Turcia, Bologna – Italia, Stara Zagora – Bulgaria și Limanowa – Polonia.
„Aceste mobilități vor fi experiențe de neuitat pentru elevii implicați, vom cunoaște culturi diferite și metode noi de abordare a conceptului de învățământ. Strategiile noastre de prezervare a mediului înconjurător coraborate cu cele ale partenerilor noștri au scopul principal de a găsi alte metode și mijloace de reciclare a deșeurilor, de stopare a poluării și de îmbunătățire a mediului înconjurător, a mediului în care omenirea își desfășoară activitățile.”, declară coordonatorul proiectului profesorul Florin Onesim.
Al doilea proiect, „Cultural Heritage and ICT” are o perioadă de implementare de 23 de luni începând cu 1.09.2019.
Partenerii Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu”sunt reprezentați de școli din: Vila Verde – Portugalia, Antalya -Turcia, Marijampole – Lituania, Bitola – Macedonia, Cubuk/Ankara -Turcia.
„Zona Moldovei este foarte bogată din punct de vedere cultural. Ținutul mănăstirilor sigur va lăsa o amprentă de neuitat asupra partenerilor noștri din străinătate. În schimb, elevii coordonați de noi vor avea ocazia să cunoască culturile și obiceiurile celorlalte școli implicate în proiect. Sunt sigur că și pentru ei aceste amintiri vor fi de neuitat și poate, sper, le vor deschide alte orizonturi.”, afirmă coordonatorul proiectului profesorul Florin Onesim.
Felicităm echipa implicate în câștigarea proiectului și așteptăm noi informații din mobilitățile ce vor urma.