Elevii Școlii Gimnaziale ”Ion Irimescu” au marcat Ziua Unirii
Ziua de 24 ianuarie rămâne o filă mereu deschisă din cartea istoriei noastre naţionale, iar din 1859 încoace, marele eveniment, cel al Unirii Principatelor, îl sărbătorim cu mare fast. An de an, de la această manifestare nu poate lipsi „Hora Unirii ”, cunoscutul cântec pe versurile scrise de Vasile Alecsandri.
Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească, într-un Principat unit. Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Moldovei în 5 ianuarie 1859 şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească. Totuşi, Mica Unire nu s-a realizat efectiv din 24 ianuarie 1859, aceasta fiind doar un pas a acesteia, procesul fiind început în 1848, odată cu realizarea unirii vamale între Moldova şi Ţara Românească.
Votul popular favorabil unirii în ambele ţări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857, a dus la Convenţia de la Paris din 1858, o înţelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două ţări, cu guverne diferite şi cu unele instituţii comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.
Şi în acest an, elevii şcolii „Ion Irimescu” au ţinut să marcheze acest moment extrem de important pentru istoria noastră naţională.
Eleva Anamaria Muraraşu, din clasa a VIIIa C, le-a povestit colegilor mai mici ce reprezintă ziua de 24 ianuarie pentru ea şi i-a îndemnat să îşi amintească în fiecare an de importanţa acesteia pentru istoria noastră naţională. Atunci când vorbim despre Mica Unire nu putem omite să îl amintim pe cel care a fost Mihail Kogălniceanu. Elevul Andrei Lămaşanu, din clasa a VIIIa C a ţinut să le citească celor prezenţi la manifestare discursul pe care Kogălniceanu l-a ţinut în momentul în care Alexandru Ioan Cuza devenea domnul Munteniei, la 24 ianuarie.
Momentul de final al manifestării, foarte aşteptat de toată lumea, l-a reprezentat reeditarea „Horii Unirii”, un gest simbolic pe care românii îl fac în fiecare an de 24 ianuarie, începând cu anul 1859.