Elevele Daria Purdilă și Alexandra Filip vor participa la Olimpiada Națională de Educație Civică
Sâmbătă, 10 martie 2018, a avut loc etapa județeană a Olimpiadei de Educație Civică adresată elevilor din învățământul primar.
De la Școala Gimnazială ”Ion Irimescu” au participat 9 echipaje formate din câte doi elevi.
Ei au avut de realizat o compunere prin care să prezinte și să susțină dreptul copilului la protecție împotriva oricărei forme de exploatare, trebuind să exemplifice o situație prin care acest drept este încălcat, precum și să realizeze un afiș (desen, pictură, colaj) prin care să atenționeze asupra necesității de a fi respectat dreptul copilului împotriva oricărei forme de exploatare.
În urma susținerii probei, un echipaj de la clasa a IV-a Step by Step format din elevele Daria Purdilă și Alexandra Filip, îndrumate de profesor pentru învățământul primar Maria Ciocoiu și de profesor pentru învățământul primar Alice Catrina, a obținut punctajul maxim, nota 10.
Acest echipaj s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Educație Civică care se va desfășura în perioada 2-6 aprilie la Iași.
Le urăm succes în continuare acestor eleve și să obțină un loc onorabil la etapa națională.