Două premii I pentru echipa de dans „Black & White”

În mai puțin de două săptămâni echipa de dans „Black & White” de la Școala Gimnazială „Ion Irimescu” din Fălticeni au câștigat două premii I la două concursuri județene.

Sâmbătă, 27 mai 2017, Iulius Mall Suceava a fost gazda Concursului Național de Dans „Bucovina Dance Festival”, ediția I, organizat de A.C.S.M. Style Studio Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Elevele au concurat la categoria de vârstă 12-15 ani, secțiunea amatori, cu stilul de dans „fantezie coregrafică”, ocupând locul I .

Competiția a fost jurizată de trei coregrafi de excepție, cu renume național și internațional: Paul Moldovan (București), Liliana Stan (Brăila), Paul Gheorghe (București).

Organizarea concursului s-a ridicat la cote înalte de desfășurare, participanții primind premii în obiecte, diplome și medalii.

Al doilea concurs la care au participat elevele Școlii Gimnaziale ”Ion Irimescu”, a fost Concursul Județean „Ritmuri” ce s-a desfășurat pe data de 6 iunie 2017, gazdă fiind tot Iulius Mall Suceava. Trupa de dans ”Black & White” a ocupat locul I la categoria de vârstă 11-14 ani, cu stilurile de dans „fantezie coregrafică” și dans tematic.

Coregrafiile au fost realizate de profesoara Claudia Moșneagu.

Felicităm elevele pentru rezultatele obținute și le urăm succes la etapa următoare a concursului de dans „Ritmuri”.