Carnavalul personajelor literare la clasa pregătitoare S.b.S

Joi, 18 iunie 2015, la clasa pregătitoare S.b.S. și-au dat întâlnire personaje din poveștile copilăriei. La carnaval au fost prezenți Feți -Frumoși, Ilene Cosânzene, prințese și regine, Motanul Încălțat, ursul și vulpea cea șireată, Scufița Roșie, Lizuca, fata babei, fata moșneagului și alți eroi din lumea basmelor.

Clovnii au stârnit râsul, iar dansurile copiilor au încheiat carnavalul într-un mod grațios. Alături de copii, părinții și bunicii și-au retrăit cu nostalgie propria copilărie.

Felicitări tuturor copiilor pentru efortul depus pe parcursul întregului an școlar și o vacanță frumoasă tuturor!