Am obținut locul II la Concursul Kinderela
Sâmbătă, 3 iunie, Shopping City Suceava a fost gazda Concursului Kinderela. În competiție s-au înscris mai multe școli din județ, cu numere artistice dintre cele mai diverse.
Școala noastră a fost reprezentată de trei formații de dansuri: două aparținând clasei a II-a Step By Step, care au urcat pe scenă în ritm de vals și tango, respectiv una alcătuită din eleve de gimnaziu, care au susținut un dans chinezesc.
Probe individuale au prezentat: Sorina Mocanu din clasa pregătitoare A, care a interpretat monologul „La cireșe” și Teona Ionaș din clasa a II-a Step By Step, care a susținut la vioară un scurt colaj instrumental.
Micilor artiști le-au fost alături profesorii îndrumători: Iuliana Ivanov, Paulina Ivanov, Silvia Moroșan, Angela Dodu, dar și un număr considerabil de părinți.
Organizatorii au oferit fiecărui participant dulciuri, divertisment cu clovn și animatori, posibilitatea participării la tombola concursului, baloane etc.
Școala noastră s-a clasat pe locul al II-lea și a fost răsplătită cu un cec în valoare de 800 de lei.
Felicitări și succes mai departe artiștilor! Mulțumiri cadrelor didactice și părinților care i-au susținut!