Aleg să mă implic!

Elevii clasei a VIII-a B au desfășurat în cadrul orei de dirigenție o activitate intitulată „Stop Bullying! Aleg să mă implic!”

Înaintea realizării activității, aceștia au vizionat un film intitulat „Minunea”, ecranizare de succes după cartea cu același nume scrisă de R.J Palacio.

Minunea este o poveste emoţionantă despre curaj şi bunătate, despre integrare şi acceptare, scrisă cu sensibilitate şi umor. „Nu judeca după aparenţe” pare să fie ideea de la care porneşte R.J. Palacio, iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiţei din Micul prinţ: „Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi.”

Fenomenul Bullying este foarte bine scos în evidență în acest film, elevii participând la discuții interesante și recunoscându-se în multe situații în care au fost, din păcate, victimele acestui fenomen îngrijorător.

În urma discuțiilor, concluziile au fost că cei care provoacă „bullying” sunt acele persoane care nu primesc suficientă atenţie, care doresc astfel să iasă în evidenţă, să braveze şi acţionează în consecinţă.

Lipsa de afecţiune, de aprobare, de îndrumare, de feedback pozitiv, lipsa iubirii, neglijarea, încurajarea unor noi stiluri de viaţă, noi moduri de impunere, de a câştiga bani (droguri) sunt factori facilitatori pentru bullying.

Nevoia de putere şi de dominare fac din victimă o ţintă, iar agresorii vor răni fizic, social sau emoţional pe ceilalţi. De cele mai multe ori, cei care hărţuiesc, au fost hărţuiţi sau sunt ei înşişi hărţuiţi, de colegi, de familie.

Elevii au realizat postere și s-au implicat cu plăcere în activitate, conștientizând, poate mai mult decât o făceau înainte, că acest fenomen trebuie oprit iar noi suntem cei ce putem face acest lucru.