Ziua Școlii. 146 de ani de ani de rodnică trudă
Săptămâna 25 februarie – 1 martie a fost, pentru elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Ion Irimescu” prilej de amintire și de onorare a patronului spiritual al instituției, Maestrul Ion Irimescu.
Luni, 25 februarie, în prezența elevilor de gimnaziu, pentru al treilea an consecutiv, preotul Mircea Martiniuc a săvârșit rugăciuni de pomenire a celor care au trudit la școala noastră și ne veghează acum dintre stele.
Pentru a păstra mereu vii atât amintirea omului, cât şi opera sa, elevii au fost implicaţi în proiectul „Pe urmele Maestrului Ion Irimescu”.
La cele patru secțiuni ale concursului, desfăşurat miercuri, 27 februarie, au participat elevi de la instituţii de învǎţǎmânt din judeţele Suceava, Bacău, Sibiu și Galați.
La secțiunea de artă plastică, având ca temă „Muzica” şi, ca produse finale, lucrări realizate după opera maestrului Ion Irimescu, s-au înscris 16 unități școlare cu 170 de creaţii plastice realizate în tehnici diferite (cǎrbune, grafit, creioane colorate, guaşe).
Lucrǎrile participante la concurs au fost expuse în cadrul vernisajului din 27 februarie 2019.
Secţiunea de creaţie literară s-a adresat elevilor din clasele V-VIII, tema fiind „Maternitatea”.Începând de anul acesta, în concurs s-au putut înscrie și grupuri vocale, la secțiunea de interpretare muzicală, tema fiind „Mama”.
Pentru cele patru secțiuni din cadrul concursului s-au acordat 50 de premii, iar premierea elevilor a fost făcută de doamna prefect al județului Suceava, Mirela-Elena Adomnicăi, și de domnul primar al municipiului Fălticeni, prof. Cătălin Coman.
În aceeași zi (miercuri, 27 februarie), elevii clasei a VII-a C, însoţiţi de diriginte, prof. Ţipău Adrian, au participat la slujba de pomenire a Maestrului Ion Irimescu, de la Biserica „Sf. Voievozi” din Oprișeni. Slujba religioasă a fost oficiată de ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuților, de protopopul Adrian Dulgheriu şi de preoţii Georgian Rotar, Camil Dăscălaşu (parohul Bisericii Oprişeni), Teodor Brădăţanu și Adrian Brădățanu. La slujba de pomenire a marelui artist au participat, la fel ca la concursul mai sus amintit, oficialităţile locale şi judeţene, printre care prefectul Mirela Elena Adomnicăi, primarul Fălticeniului – Gheorghe Cătălin Coman, precum şi artişti plastici, scriitorul Grigore Ilisei și câţiva apropiaţi ai artistului.
După slujba religioasă, elevii au mers la mormântul Maestrului, unde ÎPS Pimen a ținut un discurs în memoria celui care a înzestrat oraşul Fălticeni cu un muzeu unic în ţară. Apoi, copiii au depus o coroană din partea școlii ce îi poartă numele.
„A fost o experiență deosebită. Cu toții am rămas impresionați de picturile pe care le-am văzut în biserică, aflând mai apoi că este singura pictată de Maestrul Ion Irimescu”, a declarat eleva Mircea Andreea din clasa a VII-a C.
O altă activitate deosebită a fost întâlnirea cu reprezentanții Poliției județene și din municipiu, întâlnire la care au participat elevi de gimnaziu care au aflat care sunt pericolele la care se expun atunci când nu respectă câteva reguli de securitate și siguranță în mediul online sau în viața de zi cu zi; mulțumim inițiatorilor activității, profesoarele Alina Pintilii și Maria Luncănița și musafirilor, comisarul Ionuț Epureanu și agentului șef Cristian Luncănița.
Activitățile dedicate celor 146 de ani de existență ai școlii s- au încheiat vineri 1 martie 2019 la Centrul Cutural ”Grigore Vasiliu Birlic”, unde în prezența invitaților: reprezentanții comunității locale, primar profesor Cătălin Gheorghe Coman, viceprimar inginer Constantin Bulaicon, foști profesori, directori ai școlilor și liceelor din municipiu, reprezentanți ai Consiliului Local membri în Consiliul de Administrație al Școlii, ai părinților, bunicilor, fraților, absolvenților, elevilor și profesorilor școlii, artiștii noștri au oferit un frumos program artistic, apreciat de public și răsplătit de spectatori cu îndelungi aplauze.
Felicităm pe toți actorii, ca și pe profesorii coordonatori: Claudia Moșneagu, Maria Luncănița, Anca Nastasă, Irina Ceparu, Micșunica Bucătariu, Silvia Moroșan, Nicoleta Axinte, Andreea Ciocan, Cristina Onesim, director adjunct Cătălina Purdilă, administrator Daniela Ioniță.
Mulțumim colaboratorilor, Primăriei Fălticeni, personalului de la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, coregrafei Angela Dodu și tuturor celor care au contribuit la reușita spectacolului.
Un gând de recunoștință și pentru Heinrich și Mihaela Mayer care ne-au ajutat și în acest an să-i premiem pe „olimpicii noștri”.
La mulți ani Școala Gimnazială ”Ion Irimescu”!
O primăvară binecuvântată tuturor!