R.E.S.P.E.C.T.
Ziua de 30 ianuarie reprezintă Ziua Internațională a Nonviolentei în școli, iar în cadrul săptămânii Nonviolenței are loc Campania RESPECT. Această zi importantă a fost marcată la Școala Gimnazială „Ion Irimescu” și de elevii clasei a VIII-a B, îndrumați de diriginta Andreea Ciocan.
Activitatea desfășurată a pornit de la un motto sugestiv: „Iubirea nu naște violență!”
Pornind de la acesta, elevii și-au exprimat gândurile sincere legate de violență într-o dezbatere interesantă.
Elevilor li s-au prezentat materiale referitoare la violență, au discutat despre tipurile de violență (fizică, psihică, verbală), despre consecințele grave ale abuzurilor de orice fel și au ilustrat în afișe mesaje nonagresive.
Scopul activității a fost promovarea ideii de educare a elevilor în solidaritate, armonie, respect, toleranță și pace. În urma activității elevii au conștientizat că violența poate fi prevenită prin implicare.
La clasa a II-a A, activitatea „Sub semnul RESPECT-ului” a urmărit identificarea în grupuri mici a unor comportamente nonviolente în situații date. Acestea au fost definite prin cuvinte care încep cu inițialele programului.
În cadrul unor jocuri de rol, copiii au probat diferite atitudini pe care le pot lua în diferite contexte.
În încheiere a fost audiat și intonat un „imn al RESPECT-ului”.
Și cei mai mititei, elevii clasei I SbS, au participat la o activitate „Spune nu violenței!”, la finalul căreia au învățat că este bine să împărțim zâmbete, nu lacrimi.