Premiul al III-lea pentru Școala 2 Band la Concursul „Fancy fiesta à la française”
Sâmbătă, 9 iunie 2017, grupul de elevi Școala 2 Band, coordonat de profesoarele Maria Luncănița și Anca Nastasă, a participat la Concursul de interpretare „Fancy fiesta à la française”.
A noua ediție a concursului a fost organizată de Facultatea de Litere și Stiințe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Concursul desfășurat sub semnul plurilingvismului dorește să încurajeze elevii să se exprime în mai multe limbi străine, punând în valoare prin cântec farmecul și interacțiunea dintre aceste limbi.
Elevii participanți au prezentat trei cântece, unul în limba franceză, unul într-o altă limbă străină și o melodie în mai multe limbi străine.
La concurs au participat 10 grupuri de elevi de la școli gimnaziale și colegii din județul Suceava.
Elevii școlii noastre au obținut premiul al III-lea, încântând publicul cu melodii în franceză, italiană și engleză.
Dorim să mulțumim profesorilor Facultății de Litere pentru buna organizare și pentru premiile generoase pe care ni le-au oferit și să ne exprimăm dorința de a participa și la următoarele ediții ale acestui concurs.