Europa și casa noastră
Ziua Uniunii Europene nu înseamnă numai data de naştere a proiectului european, ci şi o zi a bucuriei de a fi împreună. O zi a voinţei de solidaritate, o zi a marii comunităţi din care fac parte toţi cetăţenii UE. Este ziua cetăţenilor unei „Europe Unite”, care s-a construit ca o unitate în diversitate.
Elevii din clasa a III a A, îndrumați de doamna profesor pentru învățământul primar Cipriana Lungu, au sărbătorit Ziua Europei prin diferite activități desfășurate în sala de clasă, informare – prezentarea unui material ppt, și-au verificat cunoștintele prin rezolvarea unui test de 10 întrebări, au confecționat stegulețe ale Uniunii Europene.
Pentru a conștientiza importanța zilei de 9 mai, elevii clasei a II-a SbS, îndrumați de doamnele învățătoare Iuliana Ivanov și Paulina Ivanov au desfășurat o activitate – concurs cu tema „EUROPA…și casa noastră”. Elevii au fost împărțiți în echipe de câte 4 elevi și au primit câte o hartă mută a Europei. Apoi au decupat stegulețele țărilor membre UE (28 state) și au localizat țara așezând steagul potrivit pe harta Europei. Echipa câștigătoare a fost răsplătită cu „Oda Bucuriei”.
Au aflat despre această importantă zi și cei de la clasa I B, îndrumați fiind de doamna învățătoare Sabina Dulgheriu.
Ne-au încântat cu lucrările lor artistico-plastice elevii clasei a IV-a A ce au realizat aceste produse la propunerea învățătoarei Micșunica Bucătaru.
Elevii clasei pregătitoare B, îndrumați de profesoara Gabriela Filipciuc, au făcut cunoștință cu „Florile” din grădina Europei. Le-au cunoscut floare cu floare și petală cu petală, fiecare floare reprezentând o țară care face parte din Uniunea Europeană.
Petalele florilor erau formate din simboluri reprezentative pentru fiecare țară despre care elevii au discutat: capitala, ziua națională, drapelul, o personalitate din acea țară, un monument reprezentativ.
La finalul activității elevii au fost răsplătiți cu steluțe din care au realizat steagul Uniunii Europene.
În urma activităților, elevii au înțeles că europenii sunt uniți in promovarea păcii și prosperității, a libertății, respectului, democrației, bunăstării, dreptății și a egalității în drepturi.