Copii talentaţi la Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu”
Săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” s-a deschis, la Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu” din Fălticeni, sub semnul talentului şi al creativităţii.
Luni, 18 aprilie, elevii şcolii au participat la activitatea-concurs „Talentul meu”, care a urmărit promovarea exprimării de sine în diferite forme artistice. Participanții (de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a) au delectat publicul cu numere de dans, de interpretare vocală sau instrumentală, cu demonstrații sportive, cu dramatizări, origami sau desene pe teme pascale.
Au impresionat atât prestaţiile celor îndrumaţi de diferiţi profesori, care şi-au pregătit numărul minuţios, inclusiv prin costume, cât şi cele ale elevilor care au reuşit să-şi creeze coregrafii de unii singuri, dovedind ingeniozitate şi iniţiativă.
Publicul a apreciat şi varietatea numerelor: melodii populare, muzică uşoară, interpretări la orgă şi la chitară, cântece folk, dans german, un dans al clovnilor, dans chinezesc, vals, street dance şi altele.
Misiunea juriului a fost una extrem de dificilă, astfel încât s-au acordat numai premii de excelenţă şi premii I.
Mai mult decât încurajarea competiţiei, s-a avut în vedere cultivarea simţului estetic şi încurajarea elevilor spre autodepăşire, inclusiv prin învingerea emoţiilor pe care oricine le are odată urcat pe o scenă.
Marturii ale părinților și cadrelor didactice